Pompos titlul dar se pare ca Fiscul asa vrea. O noua revolutie in domeniul caselor de marcat fiscale, revolutie al carui prim pas se apropie, data de inceput fiind 1 octombrie 2016.
Practic se doreste inlocuirea tuturor caselor de marcat fiscale cu unele care sa permita atat crearea unui jurnal electronic cat si interconectarea la un sistem propriu al ANAF.
Iata mai jos ultimele reglementari (OUG 91/2014 modificata prin OUG 57/2015):
Extras:
“Art. II
(1)Începând cu data de 1 octombrie 2016, Comisia autorizează numai distribuitori pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Începând cu data de 1 ianuarie 2017, se interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Începând cu data de 1 aprilie 2017, operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili, potrivit dispoziţiilor legale, au obligaţia de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Începând cu data de 1 iulie 2017, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii, potrivit dispoziţiilor legale, au obligaţia de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Începând cu data de 1 noiembrie 2017, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, potrivit dispoziţiilor legale, au obligaţia de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot comercializa aparatele scoase din uz către distribuitori autorizaţi sau către operatori economici care sunt direct implicaţi în colectarea, tratarea, reciclarea, valorificarea şi eliminarea nepoluantă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, cu condiţia păstrării şi arhivării memoriilor fiscale pe perioada prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
…..
Art. III
Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor modifica în mod corespunzător până la data de 30 iunie 2016.”
Ei bine, partea asta a doua cu normele inca nu s-a realizat … fapt care nu ne mira.
Cel ma probabil Fiscul va da noile norme cu o zi inainte sau dupa de data la care noile case ar trebui sa functioneze.
Pe de alta parte, in OUG 28/1999 se mai prevede ca:
“Art. 31
(1)La nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se întocmeşte în formă electronică un registru naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, după caz, denumit în continuare Registru.
(2)Informaţiile conţinute în Registru, metodologia şi procedura de înregistrare a acestora se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(3)Supravegherea şi monitorizarea aparatelor de marcat electronice fiscale se realizează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii.
(4)În vederea realizării supravegherii şi monitorizării aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) au obligaţia de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
(5)Procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, până la data de 1 februarie 2018.”
Adica va rog eu sa nu aruncati cu pietre in mine, care va sa zica ne vom cumpara case noi de marcat acus in 2017 (adica la anu’) dar de interconectat cu Fiscu’ abia din 2018 …?
Sa mor de ras cand normele Fiscului nu se vor pupa cu capacitatile intelectuale ale caselor de marcat proaspat cumparate …
Ca asa-i la noi, mai intai caruta si vedem noi cu magarii dupe …
Sa aveti un week-end minunat!
Comenteaza