Parca ar fi o stire despre pompieri … Ma rog datoriile te pot arde la fel de rau ca si focul si ar fi bine sa stii de unde sa incepi sa-l stingi.
Reglementarea legala de baza este Codul civil la art. 1506-1509 din care redam mai jos doar trei articole:
“Art. 1506 Imputaţia plăţii făcută prin acordul părţilor
(1) Plata efectuată de debitorul mai multor datorii faţă de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora conform acordului părţilor.
(2) În lipsa acordului părţilor, se aplică dispoziţiile prezentei secţiuni.
Art. 1507 Imputaţia făcută de debitor
(1) Debitorul mai multor datorii care au ca obiect bunuri de acelaşi fel are dreptul să indice, atunci când plăteşte, datoria pe care înţelege să o execute. Plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor şi, la urmă, asupra capitalului.
(2) Debitorul nu poate, fără consimţământul creditorului, să impute plata asupra unei datorii care nu este încă exigibilă cu preferinţă faţă de o datorie scadentă, cu excepţia cazului în care s-a prevăzut că debitorul poate plăti anticipat.
(3) În cazul plăţii efectuate prin virament bancar, debitorul face imputaţia prin menţiunile corespunzătoare consemnate de el pe ordinul de plată.
….
Art. 1509 Imputaţia legală
(1) Dacă niciuna dintre părţi nu face imputaţia plăţii, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli:
a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadenţă;
b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puţine garanţii;
c) imputaţia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;
d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum şi, în egală măsură, garantate şi oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi;
e) în lipsa tuturor criteriilor menţionate la lit. a)-d), imputaţia se va face proporţional cu valoarea datoriilor.
(2) În toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată şi executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor şi penalităţilor, în ordinea cronologică a scadenţei acestora, şi, în final, asupra capitalului, dacă părţile nu convin altfel.”
Asadar, regula de baza este data de acordul partilor. Acord exprimat prin contract sau prin alte inscrisuri acceptate reciproc.
Cand nu exista acord, debitorul are prioritate in sensul ca el poate indica ce anume datorie stinge.
Dar debitorul poate indica doar datoria in mod generic, respectiv factura. Mai departe stingerea datoriei se face in ordinea stabilita de lege, respectiv:
- Cheltuielile generate de datorie (cheltuieli de judecata, executare, etc.);
- Dobanzi/penalitati;
- Capitalul (adica obligatia principala).
Prin urmare debitorul prin plata facuta poate indica factura ce doreste sa o achite dar creditorul va putea stinge mai intai datoriile accesorii generate de acea factura si abia apoi debitul principal.
Aceeasi regula se aplica si atunci cand debitorul nu indica datoria ce vrea sa o stinga, creditorul urmand sa aplice principiul stingerii datoriei celei mai vechi in exact aceeasi ordine mentionata mai sus.
Evident ca stingerea datoriilor in aceasta ordine genereaza aspecte tehnice legate de tinerea evidentei contabile in mod strict in sensul mentionarii exacte a datoriilor ce se sting si a recalcularii penalitatilor in raport de restul principal ramas neachitat.
Astfel, daca o datorie de 1.000 lei a generat penalitati de 250 lei, mai intai se vas tinge penalitatea de 250 lei cursa pana la momentul platii, urmand a se stinge partial si 750 lei din cei 1.000, pentru diferenta neachitata de 250 lei urmand a se calcula alte penalitati pana la stingerea integrala printr-o plata ulterioara.
Concluzia …?
Mai bine achitati-va datoriile la timp!