La 31 martie 2024 expira termenul pana la care se poate alege societatea care va ramane platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor.
Avem art. 47 alin 4 din Codul Fiscal (introdus prin OUG 115/2023) care ne spune:
“(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. h), asociaţii/acţionarii persoanei juridice române care deţin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, atât la persoana juridică română analizată, cât şi la alte persoane juridice române care îndeplinesc condiţiile pentru sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, trebuie să stabilească, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor, o singură persoană juridică română care aplică prevederile prezentului titlu. Persoanele juridice române care nu au fost stabilite de către asociaţi/acţionari, până la termenul de 31 martie, intră sub incidenţa prevederilor titlului II.”
Mai avem, si art. 54 alin. 2 din Codul Fiscal care ne spune:
“(2) Verificarea aplicării prevederilor art. 47 alin. (1) lit. h) şi i), alin. (4) şi art. 52 alin. (7) se efectuează pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.”
Asadar,
- Asociatii care detin in mod direct sau indirect peste 25% din valoarea partilor sociale la mai multe societati, trebuie sa hotarasca care societate ramane sub incidenta impozitului pe veniturile microintreprinderilor.
Legiuitorul nu a venit pana acum cu o norma speciala care sa reglementeze acest fapt, prin urmare vom avea in vedere normele existente care ne zic ca:
a. “Persoanele juridice române care nu au fost stabilite de către asociaţi/acţionari, până la termenul de 31 martie, intră sub incidenţa prevederilor titlului II.” .
si
b. “(2) Verificarea aplicării prevederilor art. 47 alin. (1) lit. h) şi i), alin. (4) şi art. 52 alin. (7) se efectuează pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.”
- Adica, pe de o parte, acele societati care nu au fost stabilite ca fiind platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor vor trece la impozitul pe profit.
- Iar, pe de alta parte, ANAF nu va face decat sa reglementeze cum va VERIFICA aplicarea obligatiei respective. Adica clar ANAF nu va face nimic din oficiu decat in baza unei verificari ulterioare.
- Rezulta ca cel care are obligatia de a face ceva este contribuabilul care va declara trecerea la impozitul pe profit pentru societatile care nu vor ramane la impozitul pe veniturile microintreprinderilor. Iar aceasta se face prin depunerea declaratiei 700.
- Declaratia 700 o va depune contabilul pe baza unui document prin care asociatii hotarasc ca X ramane pe impozit micro iar Y, Z si W trec la impozit pe profit. Se vor depune astfel declaratii 700 pentru Y, Z si W vizand trecerea la profit a acestora.
Ce se intampla daca nu declar nimic?
Intr-un viitor infometat de bani publici, ANAF va face o interogare automata la ORC, va identifica societatile cu participatie de peste 25% va face corelarile si va emite decizii de recalculare a impozitului de la impzoit micro la impozit pe profit cu toate accesoriile aferente (dobanzi, majorari, etc.)
Asadar, pana pe 31 martie declaratiile 700 ar trebui depuse, altfel … veti pierde impozitul micro pe societatea dorita.
Expert Contabil – Maria Georgescu