Tam-tam mare de natura electorala cu OUG 107/2024, data pe praful in ochi al reducerii deficitului bugetar si al cresterii gradului de incasare bugetara.

Ne amnistiem, e bine (pentru unii), frustrant pentru cei care platesc corect si la timp, frumos sau nu, dar CUM ? si CAND ?

La aceasta intrebare raspunde OMF nr. 5521/2024 care a stabilit procedura de anulare a unor obligatii fiscale.

Ca sa nu va redau integral ordinul, am sa incerc sa sintetizez pasii.

Trebuie sa stii ca SUNT DOUA PROCEDURI !

PRIMA PROCEDURA, DE AMANARE LA PLATA A UNOR OBLIGATII BUGETARE

Pasul 1 : Trebuie sa fii restantier la plata datoriilor bugetare

Asadar, trebuie sa fii restantier bugetar la data de 31 august 2024.

Asta inseamna ca trebuie sa nu fi platit datoriile restante pana la 31 august 2024, respectiv obligaţii fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale şi alte sume datorate bugetului general consolidat, precum şi obligaţii accesorii aferente acestora, stabilite prin:

a)declaraţii fiscale;

b)decizii de impunere;

c)decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;

d)orice alte acte prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale şi alte sume datorate bugetului general consolidat.

Nu e chiar atat de greu asa ca mergem la urmatorul pas.

Pasul 2 : Depunerea notificarii de exprimare a intentiei de anulare a unor obligatii fiscale

Prin OMF 5521/2024 s-a aprobat modelul notificarii (anexa 1 la ordin), il gasesti si pe site-ul ANAF  AICI.

Il descarci, il completezi si il trimiti prin SPV, sau posta cu confirmare de primire sau la registratura ANAF de unde esti tu (ultimele doua cai doar pentru persoanele fizice care nu au SPV). Cum iti este tie mai usor.

Nu e mare branza asa ca mai facem un pas.

Pasul 3 : Reglarea situatiei vectorului fiscal

In pasul asta tu nu prea faci pasi decat pana la AFP-ul tau ca sa vezi care sunt neregulile legate de :

  • Situatia declaratiilor fiscale depuse (mai bine zis cele nedepuse sau depuse gresit) ;
  • Efectuarea stingerilor, compensările şi a oricaror alte operaţiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine a obligaţiilor bugetare

S-ar putea sa dureze, dar ce este mai important este sa te tii de pasul asta la modul serios.

Pasul 4 : Emiterea deciziilor de impunere si a certificatului de atestare fiscala

Tot ANAF face si pasul 5 si iti va trimite in 5 zile lucratoare (miram-as) decizia de impunere pentru obligatiile fiscale accesorii si un certificat de atestare fiscala.

Trebuie sa fii pe faza cand primesti docomentele astea pentru ca ai timp foarte scurt (3 zile lucratoare) ca sa faci urmatorul pas.

Pasul 5 : Lamurirea neconcordantelor

Adica daca ANAF iti spune ca ai de plata X lei si la tine in contabilitate este un X mai micut, trebuie sa soliciti ANAF in termen de 3 zile lucratoare de la primirea deciziei si a certificatului de atestare fiscala sa procedeze la punerea de acord a evidentelor ANAF cu cele din contabilitatea ta. Nu ai cerut lamurirea in 3 zile lucratoare pa Nelutu’ …

Dupa ce se lamuresc neconcodantele, se intocmeste un proces verbal de lamurire si ANAF iti transmite decizia de AMANARE LA PLATA a unor obligatii ori instiintarea de respingere a notificarii (cea initiala).

ATENTIE :

Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare nu este obligatorie, ci are drept scop obţinerea efectelor prevăzute la alin. (11), ADICA:

“(11)De la data emiterii deciziei de amânare la plată a unor obligaţii bugetare, pentru obligaţiile de plată accesorii şi/sau a unui procent din obligaţiile bugetare principale, după caz, care fac obiectul amânării la plată:

a)nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită;

b)nu se efectuează stingerea până la data soluţionării cererii de anulare a unor obligaţii bugetare sau până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, după caz.”

 

A DOUA PROCEDURA, DE ANULARE A UNOR OBLIGATII BUGETARE

Odata primita unda verde privind amanarea la plata, sau si fara asta, ai dreptul sa faci primul pas din a doua procedura.

Pasul 1 : Depunerea cererii de anulare a obligatiilor bugetare

Adica daca prima oara notificai intentia, acum e clara treaba CERI anularea obligatiilor bugetare.

Cererea (anexa 8 la ordin) o descarci tot de pe site-ul ANAF de AICI.

Partea mai putin buna este ca CEREREA DE ANULARE se depune DUPA INDEPLINIREA CONDITIILOR DE ANULARE determinate prin OUG 107/2024.

Adica dupa ce platesti ce ai de platit pana la 25 noiembrie 2024.

Sa recapitulam aici care sunt conditiile :

  • Sa ai toate declaratiile depuse potrivit vectorului fiscal ;
  • Sa ai stinse toate obligatiile de plata principale anterioare datei de 31 august 2024 pana la data depunerii cererii de anulare dar nu mai tarziu de 25 noiembrie 2024 ;
  • Sa ai stinse toate obligatiile de plata principale si accesorii stabilite dupa 1 septembrie 2024 pana la data depunerii cererii de anulare dar nu mai tarziu de 25 noiembrie 2024 ;
  • In cazul obligatiilor stabilite in urma unui control, trebuie sa le achiti in maxim 90 zile de la data comunicarii deciziei de impunere in urma controlului.

Adica, pasul 1 este de fapt pasul 2 caci pasul 1 este SA PLATESTI.

De aceea este bine, chiar daca nu este obligatoriu, sa depui notificarea de intentie pentru ca in urma ei stii exact ce ai de platit pe baza cetificatului de atestare fiscala emis.

Pasul 3 : Solutionarea cererii de anulare

Aici, in mare masura este treaba ANAF care trebuie sa iti solutioneze cererea de anulare in 5 zile lucratoare.

Trebuie sa fii pe faza caci daca ANAF are de gand sa iti respinga cererea, te va chema la audiere asa ca ai face bine sa fii pregatit sa il faci sa se razgandeasca altfel ramai si cu banii luati si cu cererea de anulare respinsa.

Si … cam asta este …

In mod special, pentru cei care au esalonari de plata, nu mai este nevoie de notificarea initiala, pe baza cererii de anulare a obligatiilor bugetare ANAF urmand sa emita decizia de anulare a obligatiilor fiscale in masura indeplinirii conditiilor determinate prin OMF 5521/2024 la art. 7.

Si in final, daca tot nu intelegeti, ne contactati si va dam consultanta si servicii platite.

Sa aveti o zi buna.

Ec. Maria Georgescu – Expert contabil

Av. Mihai Georgescu